Anastasia, o scumpete de fetiță de 6 ani s-a echipat, nerăbdătoare să “cucerească traseul “Bufnița” din parcul de aventură. A urcat curajoasă pe cablul suspendat între copacii pădurii, și-a agățat centura de siguranță, s-a prins cu mânuțele de cablul ajutător și a pornit la drum, pășind hotărâtă și încrezătoare pe cablul principal. Din întâmplare, fiind micuță, cablul ajutător i s-a potrivit chiar în dreptul guriței. Așa că n-a făcut decât vreo 10-12 pași până când s-a simțit puternic jenată de acesta și s-a întors înapoi plângând. A stat cât a stat pe platforma de start, să se liniștească și hotărâtă, a pornit din nou la drum. Faza cu jena, din păcate, s-a repetat. A devenit și mai supărată dar și mai hotărâtă. La al treilea drum a ajuns mai departe dar s-a lovit cu gura de cablu și s-a rănit la gingie. La revenirea la bază, a simțit o asemenea frustrare încât a izbucnit într-un adevărat acces de plâns furios. Apoi, imediat, parcă în răzbunare, încă înlăcrimată, s-a agățat și lansat, parcă în ciudă, pe un cablu de “tyroliană”, traversând un râu. Între timp promitea cu glas tare “bufniței” că tot o va învinge. Acum sunt convins că în scurt timp, așa va și fi.
Pentru mine, bunicul ei, a fost o lecție de dârzenie pe care în mod sigur, o voi folosi ca suport atunci când mă voi simțit copleșit de probleme.
Întâmplarea pe care v-am povestit-o am oferit-o și ca un exemplu bun de urmat pentru mulți aceia dintre noi, care căutăm tot felul de scuze pentru a o “lăsa mai moale” atunci când în drumul nostru prin viață, dăm cu adevărat, de greu.
Cred că multe din eșecurile noastre ni se trag de la uitare. Uneori uităm că am rezolvat probleme grele. Alteori suntem prea mândri să cerem ajutor. Și ghici cine pierde?
Îți mulțumesc Anastasia pentru atitudinea ta care inspiră!
Cred ca darzenia nepoatei tine mult de genele bunicului ! Urmas de nadejde…