Skip to content
Sandu Pocaznoi

Gânduri

Sandu Pocaznoi

Gânduri

Totul vine din interior

Sandu Pocaznoi, ianuarie 15, 2018

De câteva zile mă trezesc cu noaptea-n cap. Azi mi-am dat seama ce gânduri nu-mi dau pace și mai ales ce învățăminte să trag din starea asta. Am realizat în mod profund că sunt în zona de confort și încă de prea mult timp. Cum am aflat? Am o starea de nemulțumire tot mai mare atunci când văd diferența pe care o cred prea mare, între numărul de visuri ale mele, care tot așteaptă să se realizeze și cele deja împlinite. Și asta o fac la deja 65 de ani, atunci când, dacă ne luăm după statistici, energia vitală ar trebui să înceapă să scadă. Ca din întâmplare, o carte pe care am cumpărat-o mai demult mi s-a lipit de mână, de ochi și apoi de suflet și mi-a inspirat soluții la multe dintre problemele mele. Îți mulțumesc BRYAN TRACY pentru tot ce am primit prin cartea „GET SMART” adică „Deșteaptă-te” și nu numai!

Am ajuns astfel să decid că o nouă etapă mult superioară ca și calitate, conținut și semnificație a început chiar cu acest articol de blog.

Știți care a fost ideea de la care a plecat totul? Se spune că: „devenim ceea ce suntem datorită a ceea ce gândim în majoritatea timpului”. Acum aș adăuga la asta și: „împreună cu ceea ce facem din ceea ce gândim”.

De aici am desprins primele mele obiective majore:

  1. Să-mi asigur sănătate de fier!
  2. Să-mi prelungesc viața!
  3. Să-mi îndeplinesc cât mai multe din visurile nerealizate până acum, de asemenea și visurile care vor apărea și de acum încolo!
  4. Să fac cât mai vizibile rezultatele!

De ce ce toate astea? Pentru că sunt convins că exemplul concret, palpabil, personal al cuiva, influențează mult mai puternic opinia, apoi starea, apoi decizia și în final acțiunea oricărui om care dorește mai mult de la viață, decât orice alt factor de influență.

Cine va câștiga din toate astea?…

Conștiență

Navigare în articole

Postarea anterioară
Postarea următoare

Alte Postări

Balansul? Sursa echilibrului!

august 11, 2018

Urmăream fascinat un număr de circ în care un echilibrist, ignorând, parcă, toate legile naturii ne-a uluit pe toți privitorii. Închipuie-ți un om urcând treaptă cu treaptă (să fi fost vreo zece), pe o scară simplă din aluminiu, nesprijinită de nici un suport, ci doar ținută într-un permanent balans (când pe…

Citește mai mult

Sertarul

aprilie 19, 2017aprilie 19, 2017

Acum câteva dimineți, am deschis sertarul cu lenjerie curată cu un gest reflex pentru a-mi lua un maiou proaspăt. Ca din senin, la vederea hainelor frumos așezate-n straturi și mirosind frumos m-a cuprins o intensă stare de recunoștință. În primul rând pentru Eli, soția mea, care mă rabdă, educându-mă de…

Citește mai mult

Chiriasi sau proprietari ai acestei Lumi?

aprilie 24, 2014aprilie 27, 2014

Majoritatea dintre noi, cel puțin odată , la necaz sau bucurie, ne-am pus o întrebare legată de rostul nostru în viață . Oare câți am reușit să și răspundem mulțumitor la ea? Pornind de aici, dați-mi voie vă rog, să vă împărtățesc un gând care pe mine, sincer vorbind, m-a…

Citește mai mult

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

©2026 Sandu Pocaznoi | WordPress Theme by SuperbThemes