Slovenia ne-ai cucerit!

Scriu aceste rânduri la o masă din lemn masiv, în dimineața a cincea de călătorie, în care ne-am trezit devreme, după o noapte dormită într-un vechi și superb conac italian, renovat de curând. Locația deosebită m-a inspirat să vă povestesc despre întâmplările din ziua a doua de călătorie. Recunosc că sunt încă influențat de evenimentele din ziua a patra, cea cu plecare de la Veneția spre Roma. Aceea a fost o zi plină de zbucium și peripeți care merită un capitol aparte de poveste despre încercări, soluții și învățăminte.

Să revenim cu povestea noastră la a doua zi de călătorie. După cum spuneam, pornind spre vest am plecat din Zagreb ușor necăjiți pentru că nu l-am introdus în planurile noastre de vizite. Autostrada spre vest deja ne aștepta nerăbdătoare la marginea orașului. Nici n-am pornit bine, că aplicația Google Maps ne-a și oferit o surpriză. Ne-a scos rapid de pe autostradă și ne-a îndrumat, spre nedumerirea noastră, pe un drum șerpuitor înspre niște dealuri locuite. Odată ajunși acolo, ce sa vezi? Minune, nu altceva!! Un șir nesfârșit de bijuterii de case și cabane, cu curți pline de flori, ascunse printre pâlcuri de pădure și pajiști îngrijite, ni s-a așternut pe tot acest drum spre… încă nu știam unde și în același timp un drum pe care am început să-l dorim tot mai lung. Din păcate pentru noi și voi, abia într-un târziu, ne-am trezit să și pozăm. În mod brusc, ne-a trezit la realitate din această visare un minuscul post vamal de trecere spre Slovenia, împlântat în mijlocul satului între două case vecine.

Aici, funcționarii neuitând-se la noi pentru că aveau ceva de povestit, făceau cu mâna îndemnându-ne: “no hai, treceți odată!”. Încă nedezmeticiți, am trecut în partea slovenă de sat și ne-am pomenit după circa un kilometru, urcăndu-ne din nou pe autostradă. N-am putut să nu zărim în spate, în zare, la vama Croato-Slovenă de pe autostradă, un șir kilometric de mașini, asemănător cu cel trăit de noi, ieri la vama Sîrbo-Croată. N-ai cum să nu fii recunoscător unor minți deștepte pentru crearea acestei aplicații care a devenit de nelipsit în zilele noastre.

Simțind un nou nivel de calitate a asfaltului, bucuroase, mașinile noastre au rupt-o la goană pe “covorul negru”. Din acel moment am început să simt cum crește în intensitate, un amestec interesant de emoții. Admirația pentru peisajele minunate, construcțiile noi, verdele strălucitor al culturilor și pădurilor de peste tot. Toate acestea chiar dacă “fugeau“ cu repeziciune pe lângă noi, mi-au stârnit un puternic sentiment de respect pentru acest popor, format din doar câteva milioane de locuitori, aflat la granița dintre Estul și Vestul Europei. Slovenii ne-au cucerit prin grija și respectul pentru mediul natural minunat în care trăiesc, ordinea în tot ceea ce fac și curățenia exemplară, care ne-au însoțit în cele doar câteva ore în care le-am traversat țara.

Nu în ultimul rând, văzând toate acestea, am început, făcând comparații cu țara noastră, să începem să trăim parcă în paralel și un sentiment de supărare. Ba mai mult, pe parcursul acestei călătorii vedem că ni se și permanentizează acest sentiment. Simțim din ce în ce mai tare, parcă, revoltă pentru îngăduința prost înțeleasă de către poporul nostru pentru prea multe lucruri nelalocul lor. Prea mulți români, în ultimii 70 de ani, luîndu-l în brațe pe “merge și așa” sau “las’ că n-o furat prea mult”, ne-au îndepărtat de valorile minunate, construite dealungul a mii de ani, de către strămoșii noștri: bun simț, hărnicie, rânduială, curaj și dragostea de natură. Toata aceasta toleranță anormală ne-a costat enorm pe noi românii, ne permițîndu-ne astfel, să ne folosim uriașul potențial pentru a ne face o viață pe care oricare o visăm mai bună. Dovada o vedem în uriașul potențial uman pe care luam exportat prin aceasta nepăsare vinovată și potențial care contribuie azi la dezvoltarea doar altor țări din păcate, decât a noasră.

Această revoltă n-o să aibă nici un rost dacă nu va duce la schimbare profundă de atitudine față de aceste aspecte, la nivel de individ, apoi de grup și în final, la nivel de mulțimi de oameni. Eu cel puțin sunt hotărât să contribui la reîntoarcerea spre normalitate a poporului meu prin manifestarea acestei noi atitudini și sensibilizarea celor care încă nu-și dau seama de gravitatea fenomenului de nepăsare față de degradarea mediului românesc.

Să revenim la călătoria noastră. Absorbiți de trecerea prin peisajele minunate de pe marginea șoselei și care ne-au făcut să uităm de trecerea timpului, ne-am trezit într-un loc de vis, Ljubljana, capitala țării. Eu am obiceiul de a nu mă documenta prea mult despre locurile pe care urmează să le vizitez. Fac asta pentru a mă lăsa surprins de ceea ce descopăr la fața locului. Iar acum chiar a meritat din plin. Primul semn de punere pe gânduri după ce am intrat în oraș, a fost parcarea subterană în care ne-am garat mașinile. Aceasta, ne-a uimit nu doar pentru că era foarte mare, foarte modernă, semănând cu cele de la Mall-uri, ci pentru că a fost construită în mijlocul centrului istoric al orașului sub un parc cu copaci uriași. Oamenii aceștia au săpat și scos sute de mii de metrii cubi de pământ, au betonat și utilat această bijuterie tehnică fără să deranjeze prea mult viața de la suprafața centrului istoric al capitalei. 

După ieșirea din parcare am început să căutăm un loc unde să măncăm ceva de prânz. Am văzut că oamenii din jur coborau pe niște străduțe în trepte și ne-am luat după ei. Nu mică ne-a fost mirarea atunci când am dat peste o minunăție parcă “venețiană”, dar de data aceasta, în varianta “la munte”. Apa curată a unui canal adânc, lat de vreo 20 de metri, străjuit de ziduri groase din piatră și înalte de circa 10 metri, șerpuia liniștit chiar pe mijlocul unei promenade, parcă desprinsă dintr-un vis. Clădiri vechi de secole, refăcute și modernizate, care acum găzduiesc la parter, magazine, restaurante și cafenele cu terase îmbietoare, ticsite cu clienți, ne-au lăsat fără cuvinte. Ne-am izbit de trecutul glorios al acestor locuri despre care, spre rușinea noastră nu prea știam nimic. Îmbiați de atmosfera parcă de permanentă sărbătoare, ne-am plimbat pe ambele maluri ale superbei faleze, umbrite de copaci seculari ne știind ce sa admirăm mai întâi. Vaporașele pline cu turiști care pluteau lin pe apele liniștitei, străduțele foarte înguste, uneori de circa un metru lățime, pe care ne-am și aventurat, micile labirinturi de alte străduțe și piațete înțesate cu magazine, izvorâte din acestea sau restaurantele și cafenele în care se înghesuiau o groază de clienți să ne fie preferate? Miresmele amețitoare venite de la farfuriile îmbietoare, servite pe mesele frumos colorate ale mulțimilor de terase, ne-au stârnit foamea care ne-a adus, ca din întâmplare, în acest colțișor desprins parcă din povești. Prânzul pe care l-am vrut cu mâncăruri tradiționale slovene, ne-a depășit așteptările prin modul de servire, promtitudine și gusturi alese și prețurile acceptabile. Nu în ultimul rând ne-a surprins cunoașterea limbii engleze de către localnici, lucru care aici ni s-a părut ca o normalitate.

După prânzul bogat, drumul până la autostradă ne-a condus pe străzile pustii ale dupămesei de Weekend, printr-un cartier plin de flori și de sedii de ambasadă, unde ochii s-au putut bucura din nou cu alte clădiri majestuoase, una mai frumoasă decât alta. Rămași pe gânduri după acest minunat popas, ne-a trezit la realitate, în benzinăria de lângă granița cu Italia, vestea că n-am plătit vignete de autostradă și că amenda ar fi între 300 și 500€. Noi obișnuiți cu plățile de la punctele de taxare din Serbia și Croația am așteptat să trecem printr-una și aici, în Slovenia. Dar nu s-a întâplat așa ceva tot drumul. Așa că în mod civilizat, cu inima împăcată, ne-am luat vigneta de 15€ chiar pe ultimii metri sloveni, contribuind astfel cu puținul nostru la întreținerea frumoaselor lor drumuri.

Surprizele zilei nu s-au oprit aici. Italia ne-a primit pe drumuri de calitate pe care se făceau la greu lucrări de îmbunătățire. Am ajuns la destinație după vreo două ore de mers întins, undeva lângă Veneția, într-un un parc imens de camping, cu cazare și în bungalow-ri. Acesta ne-a întămpinat cu unbirou de Recepție foarte expeditiv, alei îngrijite, pietruite cu dale, multă verdeață, copaci îngrijiti de asemenea, centru comercial bine aprovizionat, un restaurant, o piscină modernă, o spălătorie de rufe modernă in regim de autoservire, coșuri de gunoi cu selectare ecologică la tot pasul, civilizate și o echipă de tineri dinamici, permanent în mișcare, circulând cu treabă, cu mașinuțe utilitare electrice printre ei și niște românași bucuroș de venirea noastră. Și peste tot numai zâmbete. Pentru mine, noul mod de organizare a turismului modern de masă, mi se pare cel puțin interesant. Rulota de fapt, în care urma să locuim două nopți, este confortabilă, comparabilă cu o cameră de hotel bine utilată. Diferența în plus este că ai acces la aer curat și la un spațiu unde poți lua masa chiar în fața “casei”. Chiar începe să-mi placă ideea. Dar hai să vedem ce se va întâmpla mâine.