Skip to content
Sandu Pocaznoi

Gânduri

Sandu Pocaznoi

Gânduri

La drum cu mintea deschisa

Sandu Pocaznoi, august 14, 2019iulie 25, 2024

Nu știam acum câteva luni la ce să mă aștept atunci când Dana cu Răzvan au hotărât să ne provoace chemându-ne într-o adevărată aventură alături de ei și nepoții noștri, Alex și Briana. Urma ca în timp de trei săptămâni să parcurgem mii de kilometrii prin preajma Mediteranei, prin zone interesante, cu cazări în locații inedite și planuri de vizitare bine pregătite. Eli a simțit vestea ca pe o presiune și i-a trebuit ceva timp până să asimileze perspectivele. Pănă la urmă ne-am gândit că odată ajunși la 67 de ani poate merită să mai trăim astfel de clipe prețioase împreună cu nepoții ajunși deja adolescenți. Așa că ne-am pregătit de drum cu inima deschisă. La început n-am simțit nevoia să-mi împărtășesc impresiile prin scris și imagini. Acum însă am ajuns să cred că povestea acestei călătorii cu tot ceea ce eu simt și înțeleg din această peripeție, poate fi de ajutor pentru oamenii care doresc s-o afle chiar de la sursă. 

Păi, să pornim împreună pe firul acestei călătorii trecând prin Serbia, Croația, Slovenia, Italia, Franța și retur. În drumul nostru prin Serbia și Croația pe care de data asta le-am ales ca țări de trecere, ne-au impresionat plăcut culturile frumos dezvoltate de porumb și floarea soarelui, semn al bunăstării, precum și verdeața sănătoasă a câmpurilor și a zonelor întinse de păduri. Am avut însă parte de un bun test de răbdare și conducere tip bară-la-bară pe patru rânduri de circa o oră jumate la granița Sârbo-Croată. Cauza a fost se pare, reîntoarcerea din zonele turistice din Grecia, Turcia sau Bulgaria, a mii de cetățeni vestici, grăbiți să se întoarcă la slujba lor „iubită”. Imediat după ce am intrat în Croația am sesizat calitatea mai bună a șoselei, a locurilor de parcare, parcă mai îngrijite, mai atrăgătoare. Ajunși seara în Zagreb, azi capitală a unei țări europene, am observat o extindere modernă a fostului important oraș regional spre periferii înțesate cu firme puternice, cunoscute, cu depozite uriașe și zone rezidențiale, moderne și cochete.

Danijela, gazda noastră din prima seară, o tânără croată veselă și comunicativă, ne-a întâmpinat la poarta casei, al cărui parter l-a pus prin Booking, la dispoziția turiștilor. Printr-o engleză decentă ea ne-a prezentat apartamentul și regulile casei, mai ales că ea locuia la etaj. După sutele de kilometrii parcurși oboseala ne-a doborât și ne-a împins repede spre somn, punând astfel capăt primei zile din lungul șir care abia ne așteaptă.

Era să vizităm 🙂

Dimineața după odihna binemeritată am vrut să profităm de vecinătatea față de Muzeul Tehnicii Nicola Tesla pentru a-l vizita.

Ghinion! La casierie nu acceptau decât cash și doar kuna, moneda lor națională (aviz pentru cei ce doriți să vizitați acest muzeu care chiar că merită oboseala).

Presați fiind de timp a trebuit să renunțăm cu părere de rău (mai ales pentru noi băieții).

Așa că, la drum spre Italia prin Slovenia!

Călătorii

Navigare în articole

Postarea anterioară
Postarea următoare

Alte Postări

Călătorii

De ce, din nou, Nikiti?!

octombrie 17, 2021iulie 25, 2024

Ecranul gol în fața căruia m-am așezat hotărât să scriu o povestioară mă așteaptă cam de multișor să-ncep odată și parcă-mi zice: „Hai! Ce faci? Ce mai aștepți?” „Măi Computer n-ai respect!” Îi răspund cu ușoară jenă, bine-nțeles în gând. „Văd că nu prea ții cont de pauza de inspirație…

Citește mai mult
Călătorii

Slovenia ne-ai cucerit!

august 15, 2019iulie 25, 2024

Scriu aceste rânduri la o masă din lemn masiv, în dimineața a cincea de călătorie, în care ne-am trezit devreme, după o noapte dormită într-un vechi și superb conac italian, renovat de curând. Locația deosebită m-a inspirat să vă povestesc despre întâmplările din ziua a doua de călătorie. Recunosc că…

Citește mai mult
Călătorii

Pe Via del Corso și mai departe

septembrie 16, 2019iulie 25, 2024

După ce în Piazza del Popolo ne-am încălzit bine la propriu și la figurat în acea după-masă toridă, am căutat cu privirea un refugiu la umbra clădirilor maiestoase care străjuiau singura stradă care pornea din piață. Aceasta ni s-a părut liniștită la început, așa că am profitat de acest aspect…

Citește mai mult

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

©2025 Sandu Pocaznoi | WordPress Theme by SuperbThemes