Eram în pragul zilei a cincea de călătorie. M-am trezit devreme mângâiat fiind de primele raze ale răsăritului de soare, strecurate printre șipcile obloanelor de la fereastra camerei noastre. Am profitat de faptul că trupa nu se trezise încă și am lenevit puțin, culcat fiind pe spate în timp ce admiram lucrătura prin care grinzile foarte vechi, uriașe și nejiluite ale tavanului susțineau direct, print-un sistem simplu de șipci, țiglele aflate la vedere. Ai trăit vreodată senzația aia minunată dată de gândul: “Oau! Și totuși sunt în vacanță”? Mânat de această trăire am ieșit pâș, pâș din dormitor și am început să explorez mansarda care ne-a adăpostit o noapte, admirând încă odată acest loc care cu atâta simplitate și frumusețe a fost readus la viață din negura vremurilor în care a fost martor la trecerea prin această lume a atâtor generații de oameni. Încet, încet clădirea s-a animat prin trezirea rând pe rând a tuturor “membrilor expediției”. Fetele, ca de obicei expeditive, au împachetat și inspectat totul, iar băieții au transportat bagajele la mașini. Am pornit călăuziți fiind de veselul nostru Libero spre un local din orășel unde am fost serviți la mic dejun cu senvișuri, croasante, plăcinte italiene și nelipsitul “degetar” de apriga cafea esspreso italiană. Grazie Libero!
Odată intrați pe autostrada către Roma am fost parcă absorbiți de râurile de mașini care la ora aia alergau grăbite către treburile lor. Totuși am putut și să admirăm minunate dealuri înverzite, împodobite cu pini, chiparoși și localități colorate în roșul și portocaliul țiglelor precum și nuanțele variind între galben și teracot. Satele și orășelele între care nu prea puteai face distincție, poate doar ținând cont de mărime, erau cățărare până spre culmea dealurilor, înghesuite parcă în jurul bisericilor, acestea fiind cocoțate întotdeauna chiar în vărful acestora. Din când în când eram întrerupți din drumul nostru de porțile de taxare care în mod civilizat după ce ne încasau consistenta sumă pentru dreptul de a circula în continuare, dar și “dreptul la admirat peisaje”, ne urau la fiecare ridicare de barieră: A rivederci!
Încet, încet am început să simt cum începe să crească înghesuiala pe cele două benzi de circulație. Apoi am observat că a apărut încă o bandă în plus pe sens și ne-am mai rărit în trafic. Din nou mașinile au devenit mai multe în jurul nostru și din nou a mai apărut o bandă în plus și ne-a mai rărit. Simțeai astfel pur și simplu cum crește pulsul marelui oraș de care ne apropiam cu 130 de km/oră. Această “apropiere” s-a prelungit cam 20-30 de minute și făcând un calcul, începi să vezi mărimea brâului de minim 50 de km. din jurul “Cetății Eterne” și nu poate să nu te cuprindă un puternic sentiment de respect pentru acest punct important al planetei care dăinuie și se dezvoltă de aproape 3000 de ani.
Am părăsit în sfărsit autostrada după căteva ore de condus și am intrat într-un păienjeniș de șosele îmbârligate cu un trafic clocotitor din care doar GPS-ul ne-a scos din belea. Urmându-l pe Răzvan în parcarea primitoare a Campingului de rulote în care urma să ne cazăm pentru două nopți, ne-am pomenit întămpinați cu un bun venit într-un “dulșe grai moldovinesc” de către un tânăr angajat echipat în uniformă care s-a și prezentat -“Ovidiu mă chiamă”. Imediat ne-am simțit ca acasă mai ales după ce am stat apoi la coadă la ghișeul recepției și am fost salutați de o tânără doamnă cu -Bună ziua! Bine ați venit la Roma! Se numește Ileana venită din Satu Mare acum 20 de ani cu părinții și este realizată în noua ei țară adoptivă. Ovidiu cu care am povestit mai multe a venit la vârsta de 6 ani chiar după “așa zisa revoluție”. Acum are 37 de ani. V-am vorbit despre acest episod pentru că poveștile acestor românași ne arată că dacă ești om bun și hotărât în a face ceva cu viața ta n-ai cum să nu reușești indiferent unde te-ai afla. Sunt mândru pentru ei și mă simt solidar cu astfel de exemple pe care le consider că sunt cu milioanele, împrăștiate acum pretutindeni în lume. Cred că seva acestui popor vechi și învățat cu starea de supraviețuire are viitor și sunt convins că aceasta v-a contribui încă odată la refacerea locurilor de unde s-a mutat puțin, mai ales în ultimii ani.
Căsuța în care ne-am cazat aflată prin grija Ilenei, alături chiar de ce cea a copiilor se află din punct de vedere al utilităților la standardele peste medie al Europei. În plus străduța pe care urma să locuim ne-a permis să ne parcăm lejer mașinile chiar în fața ușii. Ca și la Veneția campingul dispune de o generosă piscină ultra modernă utilată cu toate facilitățile, acces direct la un mare centru comercial situat chiar vis-à-vis, un restaurant și o stație de conectare foarte ușoră la uriașa și diversificata rețea de transport a celebrei metropole. Odată instalați confortabil, ne-am așezat la mesele din fața căsuțelor, am prânzit rupți de foame după atâta drum și am început să ne facem planuri pentru mult așteptata vizită în inima mărețului oraș pe care abia așteptam să-l descoperim.