Abia acum m-am dumirit de ce a trebuit să treacă atâta timp din perioada mea de viață pentru a-mi împlini un foarte frumos vis al copilăriei. Să tot fi trecut deja 50 și ceva de ani de când am început să citesc și să aud primele lucruri despre Civilizația Romană și de când am simțit un fel de chemare spre a afla mai multe povești despre acest subiect. Așa a început să mă intereseze istoria ca materie școlară și mai apoi mi s-a dezvoltat pasiunea pentru aceasta. Folosesc acest prilej ca Să Vă Mulțumesc Domnule Profesor Popa chiar și acum când ați devenit o colecție de importante amintiri pentru mine și cred că nu numai. Fac acest lucru pentru modul cum dealungul anilor de școală ați aprins în suflet mie și unora din colegii mei de clasă o flacără. Acesta încearcă și acum după atăția ani să-mi lumineze unele din cotloanele înegurate sau ascunse ale istoriei. Era normal pentru un băiețel să înceapă să-și imagineze acele timpuri glorioase și să dorească apoi să le și verifice pe viu. Să nu uităm însă că trăiam în primii ani ai comunismului cu vremuri tulburi, pline de abuzuri și interdicții. Printre acestea interzicerea liberei circulații a persoanelor în străinătate și cea a accesului la întreg adevărul, pentru mine au fost atunci de neînțeles și revoltătoare. Apoi, eu crescând și ajungând la maturitate cu responsabilități pe cap, mi s-au mai schimbat prioritățile și luat fiind de valurile vieții am rămas cu multe vise la stadiul de “o să…cândva…cumva…”.
În după-masa asta de August 2019 însă, nerăbdarea copiilor de a ieși în oraș pentru a-l descoperi și a se bucura de ceea ce vor găsi acolo, a început să pună stăpânire pe noi toți. Vorba aia urma să atingem unul din cele mai importante puncte ale excursiei. Ai fost vreodată în vreo situație în care să fi cuprins de fiori pe care nu puteai să-i definești, darmite să-i stăpânești? La mine în suflet în acele momente dinaintea “startului” în mult visata expediție, se dădea o mică bătălie între starea de nerăbdare de a ajunge în locuri importante, martore la mii de ani de istorie, și teama că ceea ce voi găsi acolo să nu mă dezamăgească față de câte am aflat la lecțiile de istorie, mai apoi din lecturile mele precum și din documentare vizionate. Bine-nțeles că pe toate acestea le-am parcurs în timp, cu răbdare și bucurie.
Până la urmă echipa s-a pus în mișcare, și-a luat abonamente pentru o zi de circulat pe mijloacele de transport urban, a așteptat în stație cam 10 minute și s-a lansat în una dintre cele mai emoționante vizite făcute de mine vreodată, unui oraș. Autobuzul plecat din poarta campingului ne-a lăsat după un sfert de oră de drum pe Via Aurelia, la stația de metrou unde am început să simțim pulsul tot mai accelerat și zgomotos al capitalei. Am coborât apoi din stația de suprafață a trenului subteran, adânc în subsolul Romei. Metroul doar în câteva minute ne-a dus la ținta noastră de pornire în vizitarea Orașului din acea după-masă, Piazza del Popolo.
Aici printro poartă uriașă sub formă de arc de triumf, am fost absorbiți pur și simplu într-un spațiu imens și ispitiți apoi să pășim pe dalele-i de piatră, lustruite de încălțările milioanelor de vizitatori care s-au perindat de câteva secole încoace înaintea noastră. Eu cel puțin am început să mă învârt buimăcit de grandoarea priveliștii, admirând la întâmplare: în primul rând clădirile monumentale care o înconjurau piața în mod maiestuos, apoi obeliscul Flaminia, care pare o săgeată uriașă de 23 de metri înălțime, împlântată în mijlocul pieței. Chiar am avut senzația că parcă această minunăție împungea cerul. Spun minunăție pentru că a fost dăltuită cu dălți de cupru de către meșterii egipteni dintr-un sigur bloc de granit roșu, într-o formă aproape perfectă, cu mijloace tehnice astăzi doar bănuite. În plus să nu uităm că textele au fost sculptate de sus pănă jos fără greșeală, cu mii de hieroglife și toate acestea acum câteva mii de ani. Pe acestă minune artistică a lumii a “împrumutat-o puțin” Augustus, Împăratul de atunci al romanilor, pentru o perioadă nedeteminată câteva mii de ani, de la urmașii milenarului și uimitorului regat de pe Nil. Ca să ne mai treacă mirarea și să ne mai trezim din visare, ne-am refrișat fizicul și mintea la fântâna antică, măiestrit lucrată, din apropiere. Aceasta prea clipocea ademenitor în atmosfera fierbinte răspândită de piatră încinsă de soarele dogoritor, propriu sfârșitului de vară.
La un moment dat am observat expresiile admirative de pe fețele copiilor și nepoților noștri de asemenea în același timp comentariile lor pline de laude la toate acele mărturii ale vremurilor glorioase de altă dată. Atunci am avut o tresărire și în același timp o clipă de revelație. Am realizat atunci cât de uriașă este importanța acelui moment. Pentru o clipă, Eli și cu mine ne-am simțit dintr-o dată binecuvântați pentru această prezență a noastră acolo, laolaltă în acest grup de seniori, maturi și adolescenți, cumulând deci trei generații. Această aventură comună în care am descoperit și interpretat în mod diferit atâtea lucruri minunate și în același timp ne-am completat rolurile și acțiunile în mod armonios, ne-a asigurat că formăm o frumoasă și adevărată familie. Oare nu toate aceste lucruri reprezintă de fapt valorile cele mai importante ale omenirii?
Așa că am început să simt că “experința aceasta Romană” reprezintă o compensare pentru mine personal, dată de soartă pentru prea numeroșii ani în care n-am răspuns la chemarea mută a renumitului oraș. “Apăi dacă-i compensare, compensare să fie” mi-am zis în gând, iar mai apoi și în faptă. Așa că am plusat un pic la capitolul “profitori ai sorții” pentru a ne drege starea și ne-am răsfățat cu una dintre cele mai gustoase înghețate linse până în acel moment. Soartă dragă și pentru asta-ți mulțumesc! Acestă plimbare prin vestita zonă centrală a Romei s-a dovedit a fi plină de emoționante și uneori chiar neașteptate descoperiri, despre care o să o povestesc în episodul următor.