Majoritatea dintre noi, cel puțin odată , la necaz sau bucurie, ne-am pus o întrebare legată de rostul nostru în viață . Oare câți am reușit să și răspundem mulțumitor la ea?
Pornind de aici, dați-mi voie vă rog, să vă împărtățesc un gând care pe mine, sincer vorbind, m-a marcat și atunci când mi-a trecut prin minte dar mai ales atunci când l-am simțit ca pe o posibilă explicație la starea, cel puțin vulnerabilă, a vieții pe „multpreaîngăduitoarea” noastră planetă!
Eu consider ca la naștere, fiecare am primit dreptul de folosință asupra întregului Pământ. Chiar dacă venim pe lume în fundul gol și plecăm la fel, vrem neapărat să fim și să ne simțim stăpâni, o arată deosebita preocupare pentru proprietatea noastră. Dacă este așa, de ce nu transferăm această preocupare, ca niște buni gospodari spre întreaga noastră proprietate, adică întreaga planetă?
Istoria arată că unii, cei mai mulți din păcate, ne considerăm, în mod greșit, cred eu, niște bieți chiriași ai acestei lumi. Suntem convinși că ne plătim chiria prin suportarea greutăților vieții, în timp ce nutrim o veșnica speranță că odată vom fi cu adevărat și noi, stăpâni. Acest fapt îl acceptăm din generație în generație dând vina pe soartă. Așa că prea puțin mai contează ce lasăm moștenire pentru urmașii noștri în această lume „închiriată”.
Alții însă, noroc că încă puțini la număr, ne considerăm proprietari veșnici și de drept, ai Pământului. Preocuparea de bază este stângerea cu orice preț a unei zestre spre moștenire numai și numai pentru puținii noștri urmași. NU contează restul lumii! Adică…după noi POTOPUL!
Aceste două tipuri de comportament, pot oare genera laolaltă, starea generală de nemulțumire a lumii în care trăim astăzi?
Nu suntem chiriasi si in mod cert nu suntem proprietari in acelasi fel in care nici un copil nu este in casa parintilor. Asta suntem copiii acestei planete la 1 si la 100 de ani. Si cand ne iesim din drepturi ne primim cate o palma,incalzire glabala, cutremure samd.
Starea de nemultumire, daca exista, este generata de lenea de a actiona si insecuritatea in a lua actiunea gresita. Nu intelegem ca nu trebuie sa fim perfecti de prima data si asta ne costa. To be continued.